29 februarie 2012

Şerban Ionescu este ţintuit la pat din cauza unei căpuşe - Vedete > EVZ.ro

Şerban Ionescu este ţintuit la pat din cauza unei căpuşe - Vedete > EVZ.ro
Acesta spune:
Actorul are mâinile paralizate şi nu mai poate merge, după ce a fost muşcat de o căpuşă şi a căpătat "boala cu o mie de feţe", a povestit el în emisiunea "Acces Direct".
"Am borellia. Atacă sistemul nervos, deci măduva spinării sau trunchiul cerebral, îţi paralizează creierul", şi-a început povestea actorul, care are în prezent ambele mâini paralizate.
Totul a început anul trecut cu un blocaj la umărul stâng. Au urmat analize, vizite la doctori, până când neurochirurgii şi-au dat seama de unde provenea starea lui. "Mi-a arătat această dihanie care este cât vârful de ac. Mi-a pus-o la microscop. M-am şi speriat, am crezut că e un «allien», ceva", a povestit Şerban Ionescu.
Fără să îşi fi pierdut simţul umorului, actorul descrie prin ce trece. "Mi-am pierdut şi capacitatea de a merge, sunt ca un cal împiedicat, aşa. Mi s-au atrofiat nervii şi muşchii şi acum şi mâna dreaptă e la fel ca mâna stângă, adică sunt un fost copac, un stâlp, deci un fost copac, nu mai am rămurele să mă sprijin"¸ a declarat el.
Tratamentul pe care îl urmează Şerban Ionescu constă în antibiotice puternice, durează între şase şi opt luni şi îl costă pe actorul de teatru circa nouă mii de lei lunar.

Postez acest articol deoarece in curand va sosi vremea calda si capusele vor aparea din nou. Trebuie sa fim foarte atenti la acesti paraziti. In ultimii doi ani in familia noastra au fost 3 incidente care s-au finalizat cu vizita la serviciul de urgenta pentru a ne extrage insectele din piele. Bineinteles, am facut si tratamentul preventiv pentru a nu contacta eventualele boli ce sunt transmise de capuse.

In continuare cateva informatii despre capuse ( http://www.sfatulmedicului.ro/ ):
Capusele sunt insecte parazite ce populeaza suprafata corpului (sunt ectoparaziti). Majoritatea se gasesc pe tegumentele mamiferelor (sau in blana lor), pe pielea pasarilor sau, mai rar, a reptilelor. Capusele fac parte din aceeasi clasa de insecte cu scorpionii si paienjenii - arahnide, din subclasa acarieni. Sunt paraziti hematofagi (se hranesc cu sangele gazdelor) si populeaza o singura gazda timp de cateva cateva zile, daca nu sunt indepartate. Cele mai multe cazuri apar primavara si vara (pana tarziu, spre toamna). Muscaturile lor sunt indolore (de aceea prezenta lor nu este simtita de catre gazda).
O parte din capuse nu transmit boli si nici nu determina aparitia unor probleme grave de sanatate gazdei. Altele insa, reprezinta principalul vector al bolii Lyme sau al unui tip particular de menigoencefalita.

In general, capusele tinere au 6 picioare (3 perechi), cele mature au 4 perechi. Sunt de dimensiuni foarte mici, insa pot fi vizibile cu ochiul liber. Masculii sunt negri, femelele sunt negre cu abdomenul rosu. Singura cale de a infecta o noua gazda este contactul fizic (ele nu sar, nu zboara, dar se ataseaza de corpul victimei). Se gasesc de obicei in iarba inalta si de acolo trec direct pe tegumente.

Capusele trebuie indepartate imediat ce sunt descoperite, iar pacientul trebuie sa fie atent sa le indeparteze in intregime, deoarece doar astfel se poate preveni transmiterea unor boli: prin indepartarea corpului se elimina riscul de transmitere a bolilor in timpul pranzului parazitului, prin indepartarea capului se elimina posibilitatea de aparitie la nivel local a unei inflamatii. De obicei pacientul nu trebuie sa ia masuri suplimentare: este suficient sa indeparteze atent capusa (sa se asigure ca este completa), sa dezinfecteze zona si sa se asigure ca nu apare o reactie in zona respectiva (o infectie sau inflamatie). Doar in anumite cazuri este necesar si un vaccin antitetanic.
Exista persoane care dezvolta reactii alergice la capuse. Intensitatea lor variaza: poate fi moderata, cu doar cateva semne si simptome prezente, sau poate fi grava (in cazuri rare, insa) evoluand chiar si cu soc anafilactic. Majoritatea afectiunilor pe care Capusele le pot determina in organismul uman au ca principale semne si simptome manifestari asemanatoare gripei: febra, cefalee, greata, voma, mialgii. Simptomele pot debuta inca din prima zi de la muscatura pana la 3 saptamani. Uneori, simptomele sunt insotite de aparitia unor pete rosiatice (rash-uri cutanate) la locul leziunii.
MAI MULTE INFORMATII AICI: "Muscaturile de capuse"


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu